Pe propriile-mi picioare, doar sunt femeie

  1. Smile
  2. 7 Comentarii

Ai mei tot imi povestesc si acum cand devin nostalgici ca pana la varsta de 6 ani nu am baut decat suc si ca nu stiam care este gustul apei. Eu le spun: asa cum iti cresti copilul, asa il ai, nu era vina mea ca asa m-au obisnuit. Cu toate astea nu am fost un copil mofturos, aveam cam tot ce imi doream, cu exceptia unui frate, care a venit si el in cele din urma dupa 8 ani jumatate. catedrala-reformataEram ascultatoare, jobul meu era sa fac cumparaturile. Inca de cand ma stiu, taraiam plasa plina de diverse chestii de la magazin. Imi aduc aminte cum m-am dus intr-o zi sa iau o paine, maica-mea batea covoarele afara. Am intrat in chiosc si ca de obicei, m-am servit singura cu paine de pe raft. Sub raftul de paine erau mai multe sticle cu diverse licori, iar pentru a nu se fura, erau asigurate cu scotch. Fiind mica, m-am intinsa sa iau painea de pe raft si s-a lipit banda de scotch de mine. Inchipuiti-va ce s-a intamplat cand m-am dat inapoi. Am tras tot raftul de sticle dupa mine, multe fiind sticle destul de scumpe de sampanie si alte prostii. A venit mama la magazin si si-a pus mana-n cap, a trebuit sa plateasca toata paguba.

Asa am inceput sa fiu oarecum autonoma si  pe barba mea. Sa faci cumparaturi de la 4 ani, era un job important pentru un prichindel. Nu ma impingea mama prin hypermarket cu caruciorul si nu conduceam masinutele zgomotoase din parc care te fataie dintr-o parte in alta de iti vine sa dai la ratoi dupa. Oricum, eu ma multumeam ca nu trebuie sa duc gunoiul si mergeam bucuroasa la chiosc. Din cauza voastra nu duc nici acum gunoiul decat daca sunt obligata, imi pare rau pentru colegele de camera/apartament pe care le-am avut. :))

Revenind la subiect, pe picioarele mele am inceput sa fiu de la sfarsitul clasei a XI-a cand am inceput sa realizez ca am nevoie de bani de cheltuiala. Nu am vicii, in afara de internet, deci banii mei nu se duceau pe cosul de fum si nici pe sticle goale lasate langa o banca. Pentru ca am avut tot timpul o pasiune pentru bratari si vazand niste modele de bratari ale prieteniei, impletite atat de fain, mi-am dorit sa am si eu. Uite asa am inceput sa devin un mic antreprenor. Desi-s fata, nu mi-am luat o prietena sa ma invete, ci mi-am luat iubitul, imi place sa fac afaceri in familie. Recunosc cu nu prea multa mandrie, ca el a fost cel care s-a prins cum se fac bratariile prieteniei si ca lui ii ieseau tot timpul mai bine. Vazand ca merge treaba, am inceput sa le vindem si sa facem banuti. Cand ma gandesc cat de putin imi pretuiam atunci munca, imi vine sa ma iau la bataie singura.

Eu sunt omul care stie tot timpul ultimul trend si ce prinde la public. Asa am inceput sa scriu pe un blog personal, asta prin 2007, blog pe care l-as fi putut aduce sus daca nu incepeam un alt blog. Din primul blog nu a iesit nici macar un cent, nici nu credeam ca va iesi vreodata. Ajunsa la facultate si stand cu inca 4 fete prin camera, am vazut ca incep sa se poarte blogurile cu haine aduse de afara. Am vrut si eu, aratau bine in poze, dar comisioanele cerute erau prea mari. Am facut tot ce am putut sa gasesc sursa directa si nu mi-a venit sa cred ce ieftine erau. Uite asa am inceput sa comercializez haine pe un alt doilea blog. Treaba mergea bine, eram de incredere, aveam clienti care reveneau. In prima tura de haine am iesit in pierdere cu vreo 300 lei, vama si tva-ul nu le luasem in calcul si am dat-o in bara. A doua tura a fost mai bine si tot asa. Toata treaba a durat pana am terminat facultatea, dupa se umpluse netul de siteuri care aduceau ca noi, astia mai mici. Incet, incet cu banii din freelancing, ne-am mutat in chirie, plateam o multime de bani pe o singura camera si acum ma strange in spate cand ma gandesc. Cu toate astea m-am descurcat fara sprijinul parintilor si am ajuns chiar sa vizitez Italia de sarbatori. Am avut ocazia sa bifez un obiectiv pe care mi-l doream sa il vad de foarte mult timp: turnul din Pisa, sa vad Firenze, sa ma plimb pe malul marii Mediterane, a fost de vis.

In anul trei am zis ca stau in camin, e cel mai bine asa. Am ajuns sa imi iau un loc pe naspa de la o tipa si credeam ca totul va fi bine. A fost, pana am facut o prostie, pierzandu-ma cu firea si mai apoi luandu-mi adio de la camera de camin. Cred ca una dintre colege a fost putin prea draguta si vroia neaparat patul de jos, dar asta e alta poveste. Mai multe detalii despre viata mea de student si cum m-am descurcat cu banii pe barba mea, gasiti in aceast articol.

Dupa facultate am ajuns in Finlanda timp de doua luni. Cand am auzit ca vom merge acolo am fost foarte dezamagita. Ma gandeam doar la frig, frig si iar frig. A fost cea mai tare vara din viata mea, o cultura cu totul deosebita, civilizata si open mind care m-a facut sa imi schimb pentru totdeauna gandirea. Acum sunt mult mai exigenta si poate ca nu-i chiar un lucru bun, ma gandesc totusi sa pun in aplicare ce am invatat de la nordici poate punand mana  de la mana cu restul celor care vor sa schimbe tara asta in bine, sa reusim.

Vara trecuta m-am intors din Spania unde am stat 4 luni. O alta experienta care m-a marcat, nu ca cea nordica, insa am invatat ca trebuie sa fii chill, sa iti acorzi tie mai mult timp si credit. Sa ai incredere in tine ca se poate, dar trebuie sa iti doresti mult sa te schimbi si sa accepti si imbratisezi schimbarea.

Pe barba ta nu inseamna ca va fi tot timpul bine, dar nici rau. Pe barba ta, nu inseamna sa fii de unul singur, 1+1=2 pe barba lor. Tot pe barbata, inseamna sa accepti din cand in cand ajutorul si sfatul celor din jur si sa recunosti esecul cu gandul spre succes.

 

7 Comentarii - “Pe propriile-mi picioare, doar sunt femeie”

  1. Loredana

    Wow! Chiar mi-a facut placere sa citesc acest articol…personal!
    Felicitari pentru munca depusa si pentru ambitia avuta!
    Te pup si mult succes in continuare!

    Reply
    • Maya

      Ma bucur ca ti-a facut placere sa il citesti. Multumesc pentru apreciere si pentru incurajari! :*

      Reply
  2. Diana

    Imi place modul cum iti expui povestea vietii pe scurt si ca e un exemplu pozitiv. Dai dovada de ambitie, tenacitate, curaj, putere si chef de a fi cat mai buna iar astea sunt suficiente motive pentru a-ti ambitiona cititoarele care-ti urmaresc blogul. Mi-ar placea si mie mult sa fiu la fel de captivata de un subiect si sa-l exploatez asa frumos. Iti tin pumnii si iti urez succes in viitoarele proiecte, pentru ca sunt sigura ca sunt marete!

    Reply
  3. Cosmina

    Am citit azi dimineata articolul tau si m-am tinut sa nu uit sa comentez :D
    Mi-a placut ce am citit, mi-a placut modul personal de a scrie articolul si ideea prin care ai transmis mesajul. Pana la urma, toti si toate trebuie sa devenim independenti, sa zburam din cuibul parintilor si sa ne descurcam singuri.
    Bravo pentru intiativa cu mica afacere. Ai avut curaj, ai si pierdut, dar ai si castigat.
    Felicitari! :* Si sper sa castigi!

    Reply
  4. Durac Lamiita

    Ai toata admiratia mea cum ai evoluat ” pe barba ta ” Pacat ca nu sunt mai multi tineri care se descurca frumos in viata pe barba lor , pacat ca sunt promovate non valorile in tara asta . ( si chestia cu raftul de bauturi mi-a placut teribil … :D) Succes in viata mereu chiar daca voe mai exista si esecuri sa nu uiti sa ” un sut in fund , e un pas inainte .” Te pup

    Reply

Leave a Reply to mihaela pojogu Anuleaza raspunsul!

Campurile marcare cu (*) sunt obligatorii! Adresa de email NU va fi facuta publica!