Calitatea si preturile hainelor din magazinele outlet

  1. Fashion
  2. 8 Comentarii

Saptamana trecuta a aparut un filmulet care a devenit viral, despre calitatea hainelor din magazinele outlet. Din pacate tara noastra nu prea are magazine de tip outlet, cel mai mare magazin outlet ar fi Fashion House din afara Bucurestiului, altele mai cunoscute de atat eu nu stiu.

In online treburile stau putin altfel, gasim magazine outlet: Mango, Kurtmann, Brand Circus, chiar si Miniprix, care se incadreaza si nu prea in aceasta categorie.

Daca pana acum am cumparat haine din outlet Mango, Kurtmann si Miniprix, m-am gandit sa va spun parerea mea despre acest subiect. Bine, outleturile despre care voi vorbi nu au produse de designer, dar chiar si asa, un pret ok la o haina care a fost acum doua sezoane la moda, oare chiar merita?

tenisi converse

Depinde de model, de material, croiala si daca puneti pret sa fiti la moda. Zara, Bershka, Mango etc au de cele mai multe ori preturi mai bune in perioadele de reduceri fata de magazinele outlet de la noi. Hai ca am spus-o si pe asta, cu orice risc. Daca la reduceri gasim blugi Bershka cu 30 lei, in magazinele outlet de la noi, aceeasi pereche va costa de la minim 55 lei, pana la 90 lei. Sa nu uitam ca sunt haine din colectiile de acum 1-2 sezoane.

Ca Miniprix si-a scumpit destul de mult produsele in ultimii ani, asta deja stim, dar tot mi se pare ca ramane magazinul de tip outlet cu cele mai bune preturi de la noi. Am fost ieri in magazinul Miniprix de la Romana si am ramas surprinsa de cat multitudinea de rochii absolut superbe. Pe site nu am gasit niciunul din modele de rochii care imi placeau in magazin. Nu va asteptati sa gasiti mai multe marimi din acelasi model, si fiti atenti ca mai nou din lipsa de neglijenta sau poate din cauza unei noi schimbari de marketing, Miniprix nu mai taie etichetele produselor.

S-au gandit ei bine, ca de cele mai multe ori deschidem portofelul pentru brand si uneori mai rar pentru calitate si model.

Videoclipul de mai jos sustine ca hainele din outlet nu au aceeasi calitate cu cele din magazine. De cele mai multe ori este asa, hainele ajungand uneori rupte sau patate in outlet. Nu imi e rusine nici cu hainele de la promotii din mijocul reducerilor de vara sau de iarna, care fiind probate de tot felul de domnisoare super tencuite si neglijente, ajung sa fie bune de aruncat dupa ce acestea le pateaza cu fond de ten sau ruj.

O singura data am patat o bluza de ruj atunci cand am dezbracat-o si de rusine am cumparat acea bluza, cand puteam foarte bine sa ma fac ca ploua. Eu nu pot fi asa, chiar daca nu aveam de gand sa cumpar bluza inainte sa o probez.

Experientele mele cu magazinele de tip outlet au fost ok. Nu am primit haine cu defecte, materialele au fost ok, si am prins chiar o superbitate de pantaloni eleganti cu flori din magazinul Mango Outlet.

Concluzia? Eu as mai cumpara haine din outlet. Cine ma cunoaste stie cat sunt de exigenta si cum le caut de defecte, indiferent ca sunt in magazinele Zara sau in magazinele de tip outlet.

Visez sa ajung anul asta la Pandorf, in Viena, unde se gaseste probabil cel mai cunoscut si mai mare outlet din Europa. In Viena au si Primark, sac. :))

Ce parere aveti despre cumparaturile facute in outlet-uri?

8 Comentarii - “Calitatea si preturile hainelor din magazinele outlet”

  1. Adina

    Hm.. in ultimul timp s-au mai cizelat si cei din Militari – Fashion house sau cum se numeste. La inceput erau toate claie peste gramada, de nu aveai nici chef nici rabdare sa cauti… Iar preturile or fi ele mai mici, dar tot sunt mai mari ca in afara.
    Cat despre Miniprix, au preturi si preturi. E ok sa dai 100-150 de lei pe o pereche de papuci din piele, chiar e foarte bine. De multe ori mi-am gasit lucruri faine la ei, dar trebuie mare atentie ca sa nu fie rupte/agatate/patate. Si vorba ta, ce e patat de fdt sau deodorant (dungile acelea albe…) as scoate de la raft. Eu iau mana ca arsa cand vad asa ceva, indiferent daca e in mall sau in orice alt magazin. Mi se pare yak. De bun simt as cumpara daca as pata.
    Te pup, saptamana usoara!

    Reply
  2. aurora toma

    Și eu sunt de părere că Miniprix are super rochii în magazinele fizice, însă sunt prea puține exemplare în stoc și de aceea nu le urcă și pe site. Prețurile sunt mult mai mari ca acum 3-4 ani, însă nu exagerate. Cel puțin la încălțăminte au un mare plus din partea mea, au cele mai bune prețuri și bagă adesea reduceri (gen 20%).
    De pe Kurtmann mi se pare rentabil să iei doar produse Zara, Vila, Vero Moda. Bershka, Stradivarius, etc. au prețuri mult mai mici în perioadele de sale, așa cum spuneai și tu. Și Kurtmann a mai crescut prețurile de la o vreme, dar probabil vând tot mai bine. Sunt multe orașe din Ro în care nu există un magazin Zara ori Pull&Bear, iar lumea cumpără de la ei, e mult mai ieftin decât să mai plătească un drum până într-un oraș cu mall și să piardă o zi întreagă.
    Din Fashion House rar am cumpărat haine, mai mult lenjerie.
    Sper ca într-o zi să avem și noi un outlet uriaș, în care reducerile să fie consistente.

    Reply
  3. Rokolla

    Urăsc sa primesc haine cu defecte sau murdare cum am mai auzit la unele fete. Cei drept nu am patit asta niciodată si nici nu imi doresc. Eu consider ca sunt bune magazinele tip outlet si sincer le prefer pe cele online!

    Reply
  4. Camelia Andrasescu

    Am fost de multe ori la Pandorf si in afara de lejerie nu mi-am prea cumparat mare lucru, poate niste jeans..Nu sunt pe modelele noastre, sunt mai spre nemti iar eu prefer italienii la design. In schimb sotului meu ii luam tot timpul foarte multe! Te pup!

    Reply
  5. Monica - Pisica albastra

    La universitate, intre Springtime si BNR, se afla un magazin outlet care comercializeaza muuulte chestii de pe ASOS, dar nu numai. Pe langa faptul ca preturile sunt mari (fara diferente cu adevarat semnificative fata de sursa originala a hainelor respective), m-a socat sa descopar numeroase produse cu defecte evidente (rupturi mari mai ales, material tricotat destramat pe o zona extinsa). Eh, in loc sa nu fie vandute, magazinul le eticheta e acelea cu eticheta speciala de -50%.
    De exemplu, o rochie ASOS cu pret intreg 260 de lei era redusa 50% datorita unei rupturi mari, in fata, la 130 de lei. De ce ar da cineva peste 100 de lei pe o rochie rupta (care nu e nici macar vreun brand de top, high fashion!), este peste puterea mea de intelegere…
    Initial am crezut ca vanzatorii poate nu au observat defectul (care putea surveni in urma unei probe, insa era putin probabil sa treaca neobservat). Dar dupa 10 minute petrecute in magazin, am gasit in jur de 10 piese cu defect, toate cu eticheta -30%-50%, in functie de severitatea defectului, toate peste 100 de lei chiar si dupa reducere.
    Atunci am realizat ca politica magazinului este de a vinde, pe langa produse din colectii vechi, chiar si rupturi si rebuturi. Tin sa scriu asta aici pentru ca mie in general imi place sa caut comori in outleturi si chiar si in magazine de tip second hand, insa n-am pomenit pana acum un magazin care sa vanda cu buna-stiinta haine rupte pe sute de lei.

    Reply
  6. Ella

    De Kurtmann și de Miniprix eu am fost foarte mulțumită până acum și am ceva comenzi plasate la ei! Prefer să cumpăr online fiindcă în magazinele fizice n-am găsit mereu aceleași produse, prețurile am observat să sunt mai mari și e mai mereu înghesuială.

    Reply
  7. Cristina

    Ai dreptate outlet-urile au preturi extrem de mari. Si Kurtmann are magazine fizice (unul la Kogalniceanu si unul langa magazinul Sir, in Militari).

    Reply
    • Maya

      Am fost in 2 dintre ele: cel de la Romana si cel de pe langa SIR. Ambele foarte mici cu marfa putin si cu un aer destul de prafuit.

      Reply

Leave a Reply to Adina Anuleaza raspunsul!

Campurile marcare cu (*) sunt obligatorii! Adresa de email NU va fi facuta publica!