Am revenit cu greu pe blog dupa o perioada destul de grea pentru mine. Am fost nevoita sa spun cu parere de rau si durere in suflet, adio, unei persoane bune si acest lucru m-a afectat si m-a zdruncinat destul de tare. A doua lovitura a venit tot din acea directie pentru ca m-am despartit oficial si pentru totdeauna de copilarie. Tot ce era inca in “viata”, din copilaria mea, va disparea in cateva zile si eu nu pot sa fac nimic, dar absolut nimic sa opresc acest curs firesc, dar dureros, al naturii. Stiu ca nu veti intelege ce spun, pentru ca nu aveti cum si pentru ca nu vreau si nici nu pot sa intru prea mult in detalii.
Pot sa va povestesc foarte pe scurt cum o buna parte a copilariei mi-am petrecut-o la strabunica, intr-una din casele vechi dar frumoase ale fostilor evrei din Centrul Vechi. Intamplarea a facut ca acea casa istorica sa fie amplasata chiar in locul in care in 1850 se nastea Mihai Eminescu. De cand strabunica ne-a parasit, acum 15 ani, totul a ramas exact asa cum era atunci cand mergeam zilnic in vizita si asteptam sa vina ai mei sa ma ia acasa.
Nu pot sa descriu ce a fost in sufletul meu cand am pasit pentru ultima data in casa. Nimic nu va mai fi la fel, acum dupa ce toate trebuie stranse si casa trebuie eliberata. Am vorbit cu mama si am stabilit sa faca tot posibilul sa nu imi arunce amintirile, pentru ca eu vad o amintire frumoasa chiar si in cutia de ciocolata pe care am primit-o cadou de ziua mea… Asa sunt racii, unii spun ca am fi mult prea sentimentali, doar alt rac sensibil si in lumea lui poate sa inteleaga ce se intampla.
Scurta mea vizita acasa, dupa mai bine de un an, nu a fost facuta cu bucurie, ci cu amaraciune si tristete enorma, pentru ca nu am reusit sa ajung la timp si sa mai vad cel putin o data pe cel care mi-a fost ca un bunic. Si cand ma gandesc ca in mai putin de o saptamana trebuia sa ma duc acasa, sa ii revad pe toti sanatosi si cu zambetul pe buze.
Anul acesta nici nu am mai facut tort, in schimb am stat pana noaptea tarziu sa facem coliva si sa pregatim cele necesare.
Au fost niste zile foarte grele pe care incerc sa le uit, chiar daca nu este chiar in regula.
Nu stiu cineva va citi acest articol destul de plictisitor, sincera sa fiu l-am scris mai mult pentru mine, si pentru a-mi explica absenta de pe blog.
Mi-a fost dor sa scriu, ca nicicand in acesti 7 ani de cand scriu pe bloguri.
De maine incerc sa revin la cele zilnice si la rutina care uneori te ajuta sa te vindeci mai repede.
Irina
Condoleante,imi pare foarte rau sa aud astfel de vesti.Stiu exact prin ce treci,eu mi-am pierdut bunicii acum multi ani si am suferit enorm, dar viata merge inainte chiar daca in suflet raman niste rani care nu se vindeca asa usor.Pupici
Antoaneta
Draga mea draga…stiu prin ce treci si iti sunt virtual alaturi.Am avut aceleasi reactii atunci cand “maica”.bunica ce m-a crescut de cand am facut ochisori in lume pina am mers la scoala,a mers sa aibe grija de ingerasi.Mi-am revenit destul de greu dar am supravietuit si nu e zi in care sa nu o pomenesc sau sa ma gandesc la ea…si s-a intamplat i mai 1989…nu a mai apucat libertatea…stiu ca e tare greu acum dar asta nu inseamna ca bunicul nu mai e cu tine…fizic nu mai e,dar in sufletul tau si in mintea va fi mereu…si te vegheaza de sus…imbratisari pupici si condoleante sincere :*
Bianca
Buna, draga mea! E greu si dureros, cred ca toti trecem in anumite momente ale vieții prin greutati mari. Vei avea nevoie de timp sa accepti ceea ce s-a întâmplat, dar amintirile vor fi mereu vii in mintea ta. Iti vei aminti de bunicul tau, de casa atat de draga tie si iti vei da seama ca aceste amintiri nu ți le va lua nimeni niciodată. E normal ca acum sa iti trăiești durerea, cred ca ai făcut bine sa scrii acest articol, te va ajuta sa fii puternica si sa mergi mai departe. Iti doresc liniște, dragostea din partea celor din jur, putere si sa fii sigura ca bunicul tau va trai mereu in amintirea ta, chiar daca fizic, nu. Condolente!
Lory's Blog
Condoleante….Bunicul tau va fi in amintirea ta si sa te bucuri sa i-ai avut langa tine!
Rokolla
Condoleante si imi pare rau pentru pierderea suferită. Sunt convins ca esti foarte răvășită si spun asta pentru ca asta se vede si din cuvintele spuse.